Niciodata nu am fost o fana reala a extreme metalului ( desi, intotdeauna am avut o afinitate pentru el), cu atat mai mult a acestei trupe, care, pe buna dreptate, poate fi privita cu un ochi critic - exagerarile facute cu scop comercial, faptul ca unele piese sunt prelucrate digital pana la refuz, iar faptul ca vocea lui Dani Filth suna oribil live este un bonus, fara a preciza prostiile pe care le poate spune in cadrul interviurilor.
Respectul meu pentru baietii acestia a crescut odata cu piesa Absinthe with Faust, de pe albumul Nymphetamine, albumul care a adus, conform spuselor fanilor inraiti ai trupei, decadenta in stilul tipic a acestei formatii. Cu toate acestea, piesa mi se pare asemenea poeziilor lui Edgar Allan Poe - tulburatoare, seducatoare, intunecata si avand o nota de tristete fireasca, iar legenda lui Faust intotdeauna m-a fascinat.
" Pour the emerald wine, into crystal glasses, We will touch the divine, Through kissed catharsis" - Nu e rau deloc, nu-i asa?
Nostalgia, este si ea prezenta la acest banchet al decadentei : " We touched the stars, that now are laughing from afar, at me the damned".
Instrumentatia piesei este intr-adevar intunecata si tese povestea melodiei, cu migala, introducandu-ne intr-un univers, de unde nu mai poti scapa : " But we wanted everything, and for it lost our souls".
Dupa acest vers, este o parte de instrumental pe care o gasesc epica, pe care de fiecare data cand ascult aceasta piesa, ma face sa ma gandesc ca as apuca pe cineva de brat si ne-am roti, nemaiputandu-ne opri, fiind prinsi intr-o padure vestejita si intunecata, la capatul orizontului, iar briza marii din apropiere ne-ar flutura pletele precum un prapor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu